Intermezzo Academy > Cursuri > Cursuri > Cor pentru copii

Corul de copii „Licuricii” – Cursuri de canto pentru copii în Ploiești

Descoperă Corul de copii „Licuricii” din Ploiești, locul perfect unde cei mici își dezvoltă vocea, urechea muzicală și încrederea în sine prin cântec. Cursurile sunt interactive și adaptate vârstei copiilor, oferindu-le oportunitatea de a participa la spectacole și evenimente speciale

Tariful și desfășurarea cursului:

  • Preț: 50 RON / ședință
  • Durată: 90 de minute
  • Vârsta recomandată: 3+ ani

De ce să alegi Corul de copii „Licuricii” în Ploiești?

  • O experiență muzicală distractivă – Cursurile sunt interactive și potrivite vârstei copiilor, astfel încât să învețe prin joacă.
  • Participare la spectacole – Cei mici vor avea ocazia să urce pe scenă la evenimente speciale, dezvoltându-și expresivitatea și curajul.
  • Comunitate și prietenie – Corul le oferă ocazia de a cânta alături de alți copii, dezvoltând spiritul de echipă și bucuria de a face muzică împreună.
  • Dezvoltare muzicală și personală – Îmbunătățirea auzului muzical, dicției și tehnicii vocale, esențiale pentru un viitor artist.

Ce vei învăța la cursurile de chitara?

  • Tehnici vocale de bază – învățarea respirației corecte și a interpretării scenice.
  • Participare la spectacole – copiii își dezvoltă curajul și expresivitatea artistică.
  • Mediu prietenos și educativ – perfect pentru cei care vor să descopere muzica prin joacă.
  • Dezvoltare muzicală și personală – îmbunătățirea auzului muzical și a dicției.

Dacă vrei ca micuțul tău să se bucure de muzică și să trăiască emoția spectacolelor, înscrie-l acum la Corul de copii „Licuricii” din Ploiești!

× Scrie-ne